Ruletă online

Jocul de ruletă a apărut cu mai bine de 300 de ani în urmă, la începutul secolului 17, francezul Blaise Pascal fiind creditat pentru invenţia acestui joc. Iniţial el a vrut să facă o maşinărie specială în timp ce studia probabilităţile, însă rezultatul a fost unul surprinzător.

Ruleta a căpătat un interes foarte mare într-un timp scurt, iar la finalul secolului era unul dintre cele mai populare jocuri din Paris. De-a lungul timpului, casino-urile au decis să-şi îmbunătăţească şansele de câştig, aşa că au mai adăugat un “zero” pe roată, “dublu-zero”. Până când ruleta a ajuns şi în America, schimbările au fost numeroase în tabelul de pariere, astăzi Ruleta Franceză fiind singura cu un aspect tradiţional.

Cele mai apreciate mese de ruletă

Despre jocul de ruletă

Ruleta este cel mai simplu şi cel mai interesant joc de casino, uşor de învăţat, iar şansele sunt egale atât pentru începători, cât şi pentru jucătorii experimentaţi. Dacă la alte jocuri ai nevoie de practică pentru a le stăpâni, când vine vorba de ruletă ai nevoie doar de noroc şi de o înţelegere corectă a regulilor de bază.

Regulile jocului

La ruletă, jucătorii trebuie să ghicească numărul pe care va ateriza mingea după fiecare rotire. Există mai multe tipuri de pariuri cu cote diferite, evident cotele cele mai mari fiind şi cele mai greu de prins. Cel mai frecventat tip de pariu este cel pe coloare: roşu sau negru, pentru fiecare din cele doua opţiuni îţi dublezi miza plasată.

Strategii de joc

Cea mai cunoscută metodă aplicată la jocul de ruletă este sistemul Martingale, care necesită totuşi o “bancă” destul de mare pentru a putea fi pusă în aplicare. Jucătorul îşi alege o culoare şi pariază până selecţia este câştigătoare, miza fiind dublată până acest lucru se întâmplă. După ce s-a câştigat, se revine la miza iniţială. O metodă îmbunătăţită a sistemului Martingale este cea de urmărire a unui şir. După 6-7 numere de aceeaşi culoare, abia atunci începem să pariem pe culoarea opusă, până când iese câştigătoare.

Variante de ruletă online

Sunt două mari tipuri de ruletă, singura diferenţă dintre ele fiind slotul pentru numărul zero. Versiunea europeană este considerată cea corectă pentru că are un singur “0”, în timp ce ruleta americană creşte şansele de câştig ale „casei” prin adăugarea încă unui slot de „00”.

Ruleta europeană (European roulette)

Din moment ce pe ruletă se află doar un singur „0”, producătorii nu au mai trebuit să se asigure ca numărul zero să fie poziţionat opus faţă de niciun alt număr. Regula se aplică totuşi la numerele de aceeaşi culoare şi la cele consecutive.

Ruleta europeană
Ruleta americană (American roulette)

Pe lângă cele 36 de numere clasice, ruleta americană are două sloturi verzi pentru „0” şi „00”. Ele sunt poziţionate în părţi opuse pe roată, la fel ca numerele consecutive sau de aceeaşi culoare. Distribuţia numerelor normale este şi ea diferită faţă de cea din ruleta europeană.

Ruleta americană
Ruleta franceză (French roulette)

La prima vedere nu există nicio diferenţă între ruleta franceză şi cea europeană, întrucât roata are acelaşi aspect, iar numerele sunt aranjate în aceeaşi ordine. Singura diferenţă dintre cele două jocuri este că ruleta franceză are două reguli speciale denumite „En Prison” şi „La Partage”. Prima regulă intră în funcţiune când mingea se opreşte pe numărul zero, jucătorii nu vor pierde miza, în schimb vor mai avea o şansă pentru a alege un nou număr. Regula „La Partage” îi ajută din nou pe jucătorii care au pariat, iar mingea a ajuns iarăşi pe culoarea verde, returnând 50% din valoarea pariului.

Ruleta franceză
Mini ruletă

Mini Roulette este o versiune simplificată a ruletei clasice şi se găseşte la majoritatea casino-urilor online. În această versiune, pe roată se află doar numere de la 1 la 12 cu un singur zero. Numărul mai mic de sloturi creşte şansele de câştig pe număr exact, dar în acelaşi timp cotele sunt mai mici.

Mini ruletă
Multi Ball

După cum o spune şi numele, la acestă versiune puteţi juca cu mai multe bile, mai exact cu până la 10 bile (2 bilete nu se pot nimeri în acelaşi slot pe parcursul unei runde). Pentru a juca, trebuie să pariezi în mod obişnuit miza, iar mai apoi să alegi câte bile vrei să foloseşti pe rotire.

Multi Ball
Multi Wheel

Pentru a face lucrurile mai interesante, casino-urile online au adăugat ruletei mai multe roţi pentru a oferi jucătorilor o şansă la câştiguri multiple pentru fiecare pariu. Pe lângă experienţa clasică a ruletei cu care eşti familiarizat, ai la dispoziţie funcţia „multi-hand” pentru a plasa mai multe pariuri.

Multi Wheel

Ruleta cu dealeri live

În loc de un calculator care generează automat rezultatele, la ruleta live ai parte de o atmosferă asemănătoare cu cea dintr-un casino real, pentru că prin live streaming eşti conectat la un dealer. Toate casino-urile online din România au parteneriate cu camere speciale de ruletă din toată lumea, pentru a oferi utilizatorilor contact direct cu acest joc prin crupieri experimentaţi.

Cum este caracterizat un site bun de ruletă online

Siguranţă şi securitate

Când te joci la ruletă într-un casino pe bani reali este normal să îţi doreşti ca toate datele introduse de tine începând cu cele pentru validarea contului până la cele pentru depozit să fie gestionate corect şi să fie păstrate în siguranţă. Toate casino-urile licenţiate în România folosesc platforme securizate cu tehnologii de ultimă generaţie pentru a împiedica orice pierdere de date.

O selecţie mare de jocuri

După cum am menţionat mai sus, există foarte multe variante de ruletă, chiar dacă nu le joci pe toate e bine să le ai la dispoziţie, în caz că vrei să încerci ceva nou. Un casino adevărat este acela care are mai multe mese de ruletă live, pentru a permite utilizatorului să aibă de unde alege.

O versiune revoluţionară de mobil pentru ruletă

Cei care nu lucrează în domeniul IT sau care nu scriu documente online au renunţat deja la desktop în favoarea telefonului mobil pentru că pot comunica şi pot face destul de multe lucruri direct de pe smartphone. În ceea ce priveşte disponibilitatea jocurilor de ruletă pe mobil, putem spune că piaţa din România este acoperită bine de casino-uri cu website-uri responsive.

Jocuri cu ruletă

Există mai multe tipuri de jocuri şi pariuri la ruletă, în primul rând cele „inside” şi cele „outside”. Cele „inside” se referă exclusiv la pariurile pe numere, în timp ce la „outside” putem paria pe culoare, duzine, par, impar sau interval.

Jocul pe număr: cota 36.00

Jocul pe culoare: cota 2.00

Jocul pe duzină: cota 3.00

Jocul pe par/impar: cota 2.00

Jocul pe intervale mari/mici: cota 2.00

Întrebări frecvente

Dacă joci la casino-uri licenţiate, este sigur că nu vei avea nicio problemă. Rezultatele jocurilor sunt generate de RNG’s (Random Number Generators), un dezvoltator independent.
Nu. Nu trebuie să descarci niciun software. Dacă în ultimii ani era nevoie de aşa ceva, acum site-urile s-au îmbunătăţit şi permit accesarea jocurilor preferate direct din browser.
Ruleta este în principal un joc de noroc. Totuşi, îţi poţi mări şansele de câştig dacă ai o strategie bine definită.
Pariurile din zona "outside", adică cele pe culoare, intervale, par, impar sau duzină.
Din punct de vedere al şanselor de câştig, pariurile pe un număr exact au cele mai slabe şanse de reuşită.

Top 5 sfaturi pentru rezultate bune la ruleta online

Joacă pe “outside”

Dacă faci pariuri în categoria “outside” ai şanse foarte mari de câştig pentru că nu trebuie să nimereşti un număr exact, ci o culoare sau un interval anume, cotele fiind cuprinse între 2.00 şi 3.00.

Măreşte-ţi câştigurile cu pariurile pe “inside”

Dacă vrei să dai lovitura, treci în categoria “inside”, adică locul unde poţi paria pe numere. Aici este mai greu de pronosticat exact rezultatul, dar şi când o faci, o să merite efortul pentru că ai cote uriaşe de 36.00.

Joaca la ruleta europeană

Dacă ai citit articolul până aici, o să îţi dai seama de ce recomandăm ruleta europeană. Spre deosebire de ruleta americană, aici există un singur “0”, iar asta ne dă nouă, jucătorilor, o şansă în plus de câştig.

Foloseşte o strategie

Nu lăsa totul pe seama şansei, încearcă să îţi stabileşti o strategie proprie şi un buget pentru a nu avea surprize neplăcute. Fie încerci Martigale, Martigale adaptat pe bugetul tău sau inventezi ceva nou, este mereu bine să ai un plan.

Joacă doar la casino-uri de încredere

O regulă ce poate fi aplicată în toate domeniile, nu doar când joci la ruletă în casino-uri online: este foarte important să fim atenţi unde facem depozite, doar la agenţii de încredere care sunt recunoscute şi licenţinate în ţara de unde ne jucăm.

Dicționar de termeni

Pariurile pe numere exacte..
Toate celelalte pariuri cu excepţia numerelor exacte.
Face parte din zona "outside" şi conţine 12 variante de numere.
Atunci când jucătorul face mai multe pariuri în aceeaşi rundă.
Sau dealer, este persoana care se ocupă de ruletă.
face parte din zona "outside", este similar cu pariul pe coloană, acoperă tot 12 numere, dar în ordine (1-12, 13-24 etc.)
Termen din ruleta franceză, dacă apare 0 jucătorul poate recupera jumătate din sumă sau poate rămâne la masă pentru un pariu gratuit.
Face parte tot din ruleta franceză şi oferă şansa jucătorilor de a recupera jumătate din miză dacă apare culoarea verde.

Rezumat

Cum a reuşit un joc la prima vedere atât de banal să devină atât de popular? Probabil această simplitate de plasare a pariurilor şi de obţinere a câştigurilor printr-o simplă învârtire a roţii ne-a făcut să îndrăgim acest joc. Dacă în urmă cu nişte ani trebuia să ne ducem într-un casino real pentru a ne juca, acum totul a devenit mai simplu. Cu acces la internet şi un dispozitiv mobil, putem trăi la intensitate maximă fiecare rotire. Asta pentru că în casino-urile de top au apărut dealeri live care fac lucrurile mai interesante. În plus, dacă ai ales mediul online pentru divertisment, ai parte cum, este şi normal, de promoţii şi bonusuri, cum ar fi cel de bun venit. În general categoriile de casino au parte de o atenţie special, de aceea o să întâlnim oferte foarte bune care ne pot alimenta contul cu bonusuri uriaşe cât să ne ajungă pentru o lună.